Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a dezmințit zvonurile care, în ultima perioadă, au pus sub semnul incertitudinii desfășurarea examenelor naționale în acest an.
„În niciun caz, în nicio discuție nu a rezultat anularea și nici măcar decalarea examenelor naționale. Pentru predictibilitate, examenele naționale trebuie să se deruleze la datele planificate, cu prezență fizică şi pe o tematică ce într-adevăr va trebui să fie adaptată la ceea ce s-a predat și la ceea ce a asimilat elevul. Ceea ce s-a predat știm din raportări, ceea ce a asimilat elevul vei putea ști în urma unei evaluări personalizate. Pentru că există discrepanțe mari pe care trebuie să le recunoaștem, să le asumăm și să vedem ce putem să facem mai bine pentru a diminua pierderile’‘, a precizat ministrul, după o întâlnire cu reprezentanții organizațiilor din învățământ.