Inspectorii din cadrul ITM Gorj au amendat societatea care se ocupa cu reparaţiile şi lăcuirea betonului amprentat din zona Victoria Centru a municipiul Târgu-Jiu. Săptămâna trecută, firma în cauză a primit o sancţiune de 4.000 de lei pentru lipsa echipamentului de protecţie a muncitorilor. Aceeaşi firmă a mai fost sancţionată cu 1.500 de lei pentru lipsa evidenţei zilnice a timpului de lucru. De altfel, în patru zile, ITM a aplicat amenzi usturătoare, în valoare de 120.000 de lei. “În perioada 14-18 mai, inspectorii de muncă cu atribuţii de control în domeniul relaţiilor de muncă au depistat, la patru angajatori din judeţ, cinci persoane care munceau fără încheierea în prealabil a unui contract individual de muncă, sancţiunile aplicate cumulând suma de 100.000 de lei. Două dintre persoanele descoperite că prestau muncă nedeclarată prestau activitate în construcţii, în municipiul Târgu-Jiu, una la o patiserie, tot din municipiul Târgu-Jiu, celelalte două munceau la un copy center în municipiul Motru, respectiv o balastieră în comuna Jupâneşti”, a declarat George Romanescu, inspector-şef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj.