Un tânăr din Târgu Jiu a ajuns la spital, joi, 14 ianuarie, după ce a pierdut controlul direcției autoturismului pe care îl conducea și a lovit un cap de pod, pe raza satului Iași de Gorj. Testarea cu etilotestul a arătat că șoferul ar fi consumat alcool înainte de a se urca la volan.
”La data de 14 ianuarie a.c., polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu au fost sesizați, prin apelul 112, cu privire la faptul că pe raza comunei Drăguțești a avut loc un accident rutier cu o victimă.
Echipa operativă constituită la nivelul Biroului Rutier s-a deplasat la fața locului, iar din cercetările efectuate a reieșit faptul că un tânăr de 20 de ani, din municipiul Târgu Jiu, în timp ce conducea un autoturism pe DE 79, pe raza localității Iași de Gorj, din direcția municipiului Târgu Jiu către orașul Rovinari, a părăsit partea carosabilă și a lovit un cap de pod.
În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea conducătorului auto, acesta fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Tânărul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație de 0,83 mg/l alcool pur în aerul expirat”, a transmis IPJ Gorj.
Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducere unui vehicul pe drumurile publice, de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice.