L.E.
Alba-neagra: Corneliu Răducan Morega și-ar fi depus CV-ul pentru funcția de prefect
Vin vești în contradictoriu din tabăra USR, formațiune care va desemna prefectul de Gorj. După ce Corneliu Răducan Morega nu mai a fost prezentat ca un potențial aspirant la șefia Instituției Prefectului, opțiune prezentată public chiar de fostul candidat la Senat, se pare că este în cărți pentru funcția respectivă. Surse informează că arhitectul ar fi aplicat pentru postul de prefect. Un alt doritor, din cei zece anunțați pe surse, ar fi colonelul în rezervă Ion Pleșu, fost comandant al ISU Mehedinți.
Știre inițială
Nu mai puțin de doisprezece candidați și-ar fi dorit funcția de prefect de Gorj din partea USR, arată surse. Vineri, la ora 23.59, s-a încheiat perioada de depunere a intențiilor și, potrivit procedurii de lucru, propunerile organizației județene sunt trimise la București, spre analiză. Propunerile, nu propunerea, așa cum a arătat, la un moment dat, Radu Miruță, liderul de la Gorj al USR, în condițiile în care se vehiculează că în atenția conducerii centrale vor ajunge trei nume: Marius Stroie, Marius Hoară și… o surpriză.
La nivel de speculații politice, Marius Stroie este dat favorit pentru a accede la șefia Instituției Prefectului. Acesta are 47 de ani, este căsătorit și are doi copii. Părinții au fost profesori, meserie pe care a ales-o și el după absolvirea Facultății de Matematică din cadrul Universității București.
Prefecții actualei alianțe de guvernare vor fi numiți după data de 9 martie.