Primarul din Târgu Jiu, Marcel Romanescu, a făcut public un document emis de ADR Sud-Vest Oltenia în care municipalitatea este felicitată pentru modul în care a reușit să atragă fonduri europene, sume de bani care se vor transforma în investiții pe raza orașului.
”Primăria Târgu Jiu și-a construit, astfel, planul pentru ca orașul să evolueze inteligent și sustenabil”, transmit cei de la ADR SV Oltenia, enumerând câteva dintre obiectivele care au primit finanțare.
În urma aprecierilor primite de instituția pe care o conduce, Romanescu precizează că pe lângă sumele prinse în document, orașul a mai reușit să obțină și alte fonduri, cu perspective frumoase în următorii ani.
”Suntem apreciați pentru faptul că am reușit să aducem la Târgu Jiu zeci de milioane de euro din fonduri europene. Avem în derulare proiecte importante și prioritare pentru dezvoltarea orașului și iată că munca noastră este apreciată chiar de către ADR SV Oltenia.
<<Transport și iluminat public la standarde europene, dispecerat informatic integrat pentru creșterea fluidității rutiere și îmbunătățirea siguranței cetățenilor, parcuri amenajate, școli și grădinițe municipiul Târgu Jiu, prin POR 2014-2020>>, se arată într-un comunicat al instituției cu care noi am avut o colaborare excelentă.
Nu ne-am limitat la sumele specificate în comunicatul de presă, ci am reușit să obținem și alte sume rămase neaccesate de alte localități.
Dincolo de suma considerabilă alocată pentru municipiul nostru, trebuie menționat rezultatul accesării acestor finanțări. Chiar în acest moment sunt implementate proiectele care, într-un timp foarte scurt, vor schimba pentru totdeauna municipiul Târgu Jiu. Ne dorim un oraș modern, bine dezvoltat și de care să fim mândri. Primii și cei mai importanți pași au fost deja făcuți. Nu ne oprim aici. Pentru exercițiul 2021-2027, Primăria Târgu Jiu va putea accesa 115 milioane de euro. Sunt bani pentru care pregătim deja proiecte”, a transmis primarul.