Un tânăr din Târgu Jiu riscă o condamnare severă după ce a sustras două pachete de țigări din autoturismul unui cetățean. Suspectul a fost observat în timp ce a încercat să deschidă portierele mai multor mașini, iar polițiștii alertați au reușit să îl identifice.
”În noaptea de 24/25 februarie a.c., polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu au fost sesizați prin apelul 112 cu privire la faptul că o persoană încearcă să deschidă portierele mai multor autoturisme parcate pe strada Maria Lătărețu.
La fața locului au fost direcționate mai multe patrule din cadrul dispozitivului de ordine publică, iar în urma activităților desfășurate a fost identificat un bărbat de 24 de ani, din municipiul Târgu Jiu.
Din verificările efectuate a reieșit faptul că, acesta ar fi sustras două pachete de țigarete dintr-un autoturism închis și neasigurat, aparținând unui bărbat, de 73 de ani, din municipiul Târgu Jiu. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat”, a transmis IPJ Gorj.
Totodată, polițiștii au luat măsura sancționării contravenționale față de tânăr, pentru nerespectarea restricțiilor privind libera deplasare a persoanei conform Legii nr. 55/ 2020, cu amendă în valoare de 2.500 lei.