Cristian Diaconescu a fost ales, duminică, la Sinaia, preşedinte al Partidului Mişcarea Populară (PMP). Acesta a fost desemnat și candidatul partidului la alegerile prezidenţiale din 2024.
„Am văzut şi eu mica propagandă anterioară acestui congres. Ne-am întrunit aici să ne punem de acord în legătură cu ce facem în continuare, în legătură cu solidaritatea noastră, în legătură cu coeziunea noastră. Nu ne-am întâlnit aici să ieşim la tarabă pentru un alt partid politic. E o discuţie separată, e o discuţie care nu poate lipsi atunci când se identifică valori comune ce pot fi împărtăşite la un moment dat, este o discuţie care este natural să se poarte pentru că solidaritatea şi coeziunea pe partea dreaptă susţinută şi de Eugen (n.r. – Tomac) şi de conducerea partidului a fost transmisă ca mesaj tuturor. Vă las pe dumneavoastră să decideţi ce fel de răspuns s-a primit. Dar în acest moment este vorba despre noi prin noi înşine, dacă cineva din partea dreaptă recunoaşte acest adaggio”, a spus Diaconescu în timpul lucrărilor Congresului PMP.