Primarul din Târgu Jiu, Marcel Romanescu, cere sprijinul parlamentarilor județului și al gorjenilor din guvern pentru realizarea unor obiective în municipiu. Edilul încearcă să organizeze o întâlnire în care să prezinte proiectele municipalității, în concretizarea acestora nădăjduind să aibă concursul celor care ne reprezintă la București.
”Vreau să organizăm o masă rotundă cu toți parlamentarii de Gorj și nu numai. Cu toți factorii de decizie de la nivel central pentru proiectele pe care le demara sau le-am finanțat până în acest moment. Vrem să ne prezentăm portofoliul de proiecte parlamentarilor de Gorj și reprezentanților Gorjului în Guvernul României. Și aici mă refer la domnul secretar general Horațiu Gorun, mă refer la secretarul de stat Iulian Popescu, mă refer la un secretar de stat pe care îl avem, sper să nu mă înșel, Strica, secretar de stat la Ministerul Finanțelor, care este tot gorjean. Sper în felul acesta să putem, cumva, să primim și sprijinul celor care fac parte din Guvernul Cîțu pentru o parte de cofinanțare. Sunt foarte multe proiecte pe care le vom prezenta. Deja proiecte sunt finalizate și pentru parcul de la Tudor Vladimirescu și pentru acel teren pe care l-am luat de la Fundația Infinitul, proiect finalizat de Dorin Ștefan, care reprezintă o investiție destul de mare, adică aproape un milion de euro. Este singura condiție pe care a pus-o această fundație la momentul în care ne-a donat acei 2640 de mp. Să amenajam acolo un parc. Deci trebuie făcut un parc deschis. (…) Imediat după data de 17 vom demara, așteptăm să vedem, lucrurile merg înspre bine, o masă rotundă. Dacă ne încadrăm în limita a 20 de persoane, putem să organizăm chiar în sala de consiliu în care prin video proiector, eu mi-aș dori să fie și reprezentații presei prezenți, să ne prezentăm toate proiectele, pe fonduri europene, pe fonduri guvernamentale sau pe bugetul local pe care le demarăm în perioada următorilor patru ani de zile. Avem un buget de stat aprobat, sperăm că în curând să avem un buget al Consiliului Județean aprobat, ceea ce înseamnă că suntem în situația de a putea da drumul la proiectele pe care le avem în pregătire”, a declarat Romanescu.