Un individ a fost reținut pentru 24 de ore, și introdus în arestul IPJ Gorj, după ce a exercitat acte de violență asupra mamei și bunicii sale.
”La data de 17 martie a.c., polițiști din cadrul Poliției Orașului Novaci au fost sesizați prin apelul 112 de către o femeie de 60 de ani, din municipiul Târgu Jiu, cu privire la faptul că, are un conflict cu fiul său.
Din verificările efectuate de polițiști, a reieșit faptul că, un bărbat de 41 de ani, din orașul Novaci, pe fondul consumului de alcool si a unor neînțelegeri, ar fi exercitat acte de violență asupra mamei și bunicii sale.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie, fiind emis un ordin de protecție provizoriu pe o perioadă de 5 zile, bărbatului fiindu-i interzis să se apropie la mai puțin de 200 metri de persoanele vătămate sau locuința acestora.
Ulterior, polițiștii au fost sesizați de femeia, de 60 de ani, cu privire la faptul că, fiul său a încălcat ordinul de protecție provizoriu, revenind la domiciliu”, a transmis IPJ Gorj.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiuni de încălcarea de către o persoană împotriva căreia a fost emis un ordin de protecție, a măsurilor instituite, iar față de bărbat polițiștii au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj