Marcel Ciolacu: Eu în noaptea de Înviere voi fi la biserică, indiferent ce va fi

 

Președintele Partidului Social Democrat, Marcel Ciolacu, a anunțat, cu mai bine de o lună de zile înaintea celei mai mari sărbători creștine, că va merge la biserică în noaptea de Înviere, indiferent de situația epidemiologică în care se află România.

Eu în noaptea de Înviere voi fi la biserică, indiferent ce va fi. E o decizie personală. Voi plăti amenda, ca orice cetățean, și îmi asum fapta. Dar eu în noaptea de Înviere voi fi la biserică”, a declarat, duminică seara, la Antena 3, liderul PSD.

Acesta a precizat că nu instigă populația la nerespectarea legii, pur și simplu a luat o decizie pe care și-o asumă, la fel cum își asumă și o eventuală amendă, dacă fi oprit de Poliție după ora 22:00.

Rămâne de văzut dacă la momentul respectiv vor exista restricții de circulație sau nu, care va fi decizia autorităților ce ține de participarea publicului larg la activitățile religioase specifice Paștelui.

 

 

Articolul precedentGorj: Scandal între două familii de romi. Doi răniți transportați la spital
Articolul următorPrimar: Cei de la mediu închid groapa de gunoi, ca să ne oblige la dublarea sau triplarea tarifelor