Preşedintele PSD Gorj, Mihai Weber, l-a “urecheat”, joi, într-o conferinţă de presă pe Luis Popa, șeful Serviciului Județean de Gestionare a Deșeurilor și a Activităților de Salubrizare Gorj. Liderul social-democraţilor l-a atenţionat pe Popa că şi-a depăşit atribuţiile, după ce le-ar fi cerut anumitor primari dublarea tarifelor la gunoi. Primarul din Drăguțești, Ion Dumitru Popescu, a afirmat că Popa a mers în comuna sa, alături de un reprezentant al firmei Supercom, pentru a-i cere să majoreze preţurile.
Weber este deranjat că imaginea lui Popa este asociată în acest caz cu imaginea partidului, și spune că directorul susținut de PSD trebuia să aibă consultări cu ceilalţi membri ai formaţiunii politice înainte să facă astfel de declaraţii.
“Îşi depăşeşte atribuţiile pentru că declaraţiile trebuie făcute de o persoană autorizată, după anumite întâlniri şi discuţii. Sunt unii, în orice formaţiune politică, care îşi pun în valoarea imagina proprie sau vor să câştige capital propriu. Mă refer la modul general. Tensiuni vor exista în orice organizaţie politică. Trebuie să parcurgem nişte etape clare, nu doar să ne dăm cu părerea despre anumite lucruri. Când vii cu un punct de vedere, trebuie să-l faci având girul formaţiunii. Nu poţi să dai anumite sugestii şi să vorbeşti în numele partidului. Când vorbeşti pe persoană fizică, trebuie să te gândeşti bine dacă declaraţiile nu se transferă asupra imaginii formaţiunii politice. Am crezut că membrii partidului au înţeles aceste lucruri”, a comentat Weber.
Preşedintele PSD a mai spus că există, pe bună dreptate, o nemulţumire din partea cetăţenilor şi primarilor din cauza majorării tarifelor la gunoi şi va avea o discuţie cu preşedintele Consiliului Judeţean Gorj şi cu ceilalţi factori implicaţi. Operatorul Supercom le-ar fi cerut primarilor să dubleze tarifele după ce activitatea la depozitul ecologic de la Târgu-Jiu a fost suspendată, iar gunoaiele trebuie transportate la Mehedinți.