Rusia anunță că își retrage militarii mobilizați la granița cu Ucraina

 

Rusia a anunțat, joi, că își retrage trupele din apropierea graniței cu Ucraina și Crimeea, considerând finalizate exercițiile militare pe care le-a desfășurat în zonă, relatează Euronews, citat de Hotnews.

Trupele și-au demonstrat abilitatea de a asigura o apărare de încredere a țării. Așadar am decis să închei inspectarea activităților din districtele militare din sud și vest, din vecinătatea Ucrainei”, a transmis, printr-un comunicat de presă, ministrul rus al Apărării, Serghei Șoigu. 

Acesta a precizat că trupele se vor întoarce la bazele lor până pe 1 mai, nefiind însă clar dacă ordinul vizează toate trupele masate de Rusia la granița sa cu Ucraina în ultima lună.

Josep Borrell, diplomatul șef al Uniunii Europene a declarat, luni, că Rusia a transferat în jur de 100.000 de soldați în apropierea graniței sale sudice.

 

UPDATE

Potrivit AGERPRES, Ministerul rus al Apărării a anunţat, tot joi, începerea unor exerciţii la scară largă în Crimeea şi în Marea Neagră, la care participă peste 10.000 de militari şi 40 de nave de război, precum şi 20 de vase auxiliare, relatează Reuters, citând Interfax, pe fondul tensiunilor cu Ucraina din cauza creşterii prezenţei militare a Rusiei la frontiera ruso-ucraineană.

Articolul precedentTârgu Jiu: O nouă creșă, cu 5 grupe, va fi gata să primească prichindeii la toamnă
Articolul următorGorj: Șofer surprins în timp ce conducea cu 173 km/h