Gorj: Imagini de la locul nenorocirii. Cadavrul dispărutului a fost găsit la sute de metri de mașină

Trupul bărbatului din Motru dat dispărut de familie, sâmbătă, a fost găsit duminică, la aproximativ 500 de metri de mașina cu care se deplasa. Se bănuiește că a avut loc un accident pe raza localității Godeanu, județul Mehedinți, acolo unde Emil Ilie, în vârstă de 52 de ani, s-ar fi prăbușit cu autoturismul într-o râpă.

Cu câteva ore mai devreme, IPJ Gorj anunțase dispariția acestuia:

Polițiști din cadrul Motru au fost sesizați, prin apelul 112, cu privire la faptul că ieri (sâmbătă n.red.), în jurul orei 13, Ilie Emil, de 52 de ani, din municipiul Motru, a plecat de la domiciliu pentru a merge la pescuit și nu a mai revenit”.

S-a stabilit că bărbatul se deplasa cu un autoturism albastru, iar ultima discuție avută cu soția sa a fost sâmbătă, în jurul orei 16:00, comunicând că se află la pescuit pe râul Motru. Ulterior nu a mai putut fi contactat.

Curând, mașina a fost observată în râpă, iar autoritățile au fost alertate. Mai multe echipaje SMURD și de la Serviciul de Ambulanță Gorj s-au deplasat spre locul indicat, salvatorii negăsind pe nimeni în autoturismul avariat. Undeva la aproximativ 500 de metri a fost identificat cadavrul celui dat dispărut.

Familia acestuia a arătat că plecase la pescuit, însă, în această perioadă, este prohibiție pe sectoarele de apă din zonă.

 

Imagini:

Articolul precedentCumplit! Gorjeanul dat dispărut de familie a fost găsit mort!
Articolul următorVești bune: Podul de la Lainici va fi finalizat în acest an