Joia Mare: Semnificații și obiceiuri. Ouăle înroșite azi nu se strică tot anul

 

În Joia Mare se comemorează spălarea picioarelor apostolilor de către Hristos, Cina cea de Taină, la care s-a instituit Taina Împărtăşaniei, rugăciunea din grădina Ghetsimani şi vinderea Domnului de către Iuda.

În biserică, în această zi se citesc cele 12 evanghelii și se scoate Sfânta Cruce în naosul bisericii.

 

În tradițiile românilor, Joia Mare se mai numește și Joi Mari, Joia Patimilor, Joia Neagră sau Joimăriță. Acesta este termenul până la care femeile trebuiau să termine de tors cânepa. În caz contrar, la cele leneșe se spunea că vine Joimăriță să vadă ce-au lucrat, iar dacă le găsește dormind, le va face neputincioase de a lucra tot anul. În unele zone, o femeie bătrână mergea pe la casele cu fete mari și dădea foc cânepii netoarse.

O altă formă de manifestare a Joimariței o reprezintă strigăturile peste sat. Acest obicei era, de fapt, o denunțare satirică a abaterilor din anul anterior, care avea un important rol moralizator.

O altă tradiție este că cei mici, unși pe față cu negreală, mergeau să le îndemne la lucru pe fetele de măritat și să primească ouă pentru încondeiat de Paște,.

Această zi este considerată binefăcătoare pentru morți. În Joia Mare se face ultima pomenire a morților din Postul Mare.

În această zi se înroșesc ouăle. Se spune că ouăle înroșite în Joia Mare nu se strică tot anul. Mai mult, oamenii cred că aceste ouă sfințite și îngropate la moșie o feresc de piatră.

Legenda înroșirii ouălor

În România sunt câteva legende referitoare la înroşirea ouălor. Dintre cele mai cunoscute sunt două ale Mariei Magdalena.

Se spune că, întâlnindu-se cu fariseii, Maria Magdalena le-a spus că Hristos a înviat, iar ei au răspuns că Hristos va învia atunci când se vor înrosi ouăle din coşul ei, iar ouăle s-au făcut roşii.

O altă legendă mai spune că, după Înviere, fariseii au aruncat cu pietre în Maria Magdalena, iar pietrele s-au transformat în ouă roşii.

Sursă: B1.ro

Articolul precedentPropunere: Stimulent de 100 de lei pentru fiecare persoană vaccinată
Articolul următorGorj: A pus satul pe jar! A vopsit biserica, porțile lăcașului de cult și o troiță în culorile tricolorului