Primarul din Târgu Jiu, Marcel Romanescu, a transmis cetățenilor că, potrivit ultimelor date oficiale, municipiul a ajuns la o incidență de 0,23 de infectări cu COVID 19 la mia de locuitori. Edilul precizează că și-ar dori ca autoritatea locală să poate lua decizia unor măsuri de relaxare graduală a restricțiilor, însă, cel puțin la acest moment, acestea se discută și se aprobă doar la nivel central.
”Ne îndreptăm, încet și sigur, spre eliminarea restricțiilor. Numărul cazurilor de infectare este în continuă scădere, incidența ajungând astăzi la 0,23 în municipiul Târgu Jiu.
Totodată, numărul persoanelor vaccinate este în continuă creștere și efectele sunt evidente.
În aceste condiții, ne-am putea asuma o relaxare graduală a restricțiilor și cred cu tărie că am putea fi chiar un reper pentru restul țării, dacă autoritățile de la nivel central ne-ar permite să gestionăm singuri situația. De altfel, se observă o schimbare în bine la nivel național.
De mâine, copiii se întorc la școală și ne-am asigurat deja că vor fi primiți așa cum trebuie. Am convingerea că veștile bune vor continua, mizând pe responsabilitatea dumneavoastră, a târgujienilor”, a transmis edilul-șef.