Primarul din Târgu Jiu, Marcel Romanescu, a anunțat, miercuri, că municipalitatea a început asfaltarea în Cartierul Narciselor, o veche și mare problemă nerezolvată a orașului.
Anterior asfaltării, s-au efectuat ample investiții, iar acum firma Primăriei Târgu Jiu, Edilitara, este cea care se ocupă de operațiunea precizată.
”Așa cum am mai menționat, investiția a fost pregătită de anul trecut pentru sezonul rece, iar acum se toarnă primul strat de asfalt.
Cartierul capătă o nouă înfățișare și se lucrează cât mai rapid pentru ca disconfortul creat să fie cât mai redus.
Investiția, în valoare de peste 3 milioane de lei, este executată de societatea Edilitara, iar lucrările se încadrează în termenul stabilit”, a transmis edilul-șef.