Complexul Energetic Oltenia este foarte aproape de a fi inclus în Fondul Suveran de Investiții. Fost ministru și președintele al comisiei parlamentare, Gheorghe Șimon a propus introducerea și a altor entități economice în lista deja adoptată în camera superioară a parlamentului. CEO, CFR SA, Poșta Română, Uzina Termoelectrică Midia SA, Compania Națională Administrația Apelor Navigabile SA și Administrația Porturilor Dunării Fluviale SA au fost indicate pentru intrarea în Fondul Suveran de Investiții. Propunerea deputatului PSD de Maramureș a primit aviz pozitiv în comisia economică din Camera Deputaților, la dezbateri fiind prezent și ministrul Finanțelor Publice, Eugen Teodorovici. Dan Vâlceanu, deputat PNL de Gorj, ca și întreaga opoziție, a votat împotriva acestei noi liste. Se consideră că prin aceste modificări vor interveni schimbări majore la CEO, una dintre aceasta fiind imposibilitatea unei entități energetice de a beneficia de hotărâri ale guvernului privind clauze de utilitate publică, pentru că la CEO statul nu va mai fi acționar. ”Voci economice”, recunoscute la nivel național, consideră că prin acest Fond Suveran de Investiții guvenul PSD-ALDE urmărește să obțină lichiditățile necesare onorării unei părți a promisiunilor electorale, în acest sens vorbindu-se despre înstrăinarea capitalului național de la câteva dintre unităţile prinse în Fond.