De altfel, liderul social-democrat consideră că una dintre greșelile partidului în fruntea căruia se afla a fost și neaprobarea mai rapidă a componenței ”cabinetului” amintit.
„Poate ar fi trebuit să comunicăm mai bine, poate ar fi trebuit să scoatem acest guvern din umbră, pe care în următoarele săptămâni o să îl aprobăm în forurile partidului. (…) Vom face un <<shadow cabinet>>, cum se face în toată lumea civilizată şi fiecare ministru va fi flancat de către un eventual ministru al PSD”, a declarat, la Antena 3, Ciolacu.
Cât privește funcția de prim-ministru, președintele PSD a spus că ar fi mai multe nume în ecuație, însă a revenit și a precizat că o decizie luată în interiorul partidului l-a desemnat pe Alexandru Rafila drept propunere pentru șefia guvernului.
„Este domnul doctor Alexandru Rafila. Nu am luat altă decizie în acest moment. (…) Dacă va trece moţiunea de cenzură, o să încercăm să creăm o majoritate. Primul ministru, există o singură decizie în acest moment, în interiorul PSD. Domnul Alexandru Rafila este propunerea de prim-ministru”, a subliniat liderul social-democraților.