Hoții ”operează” ziua în amiaza mare la Târgu Jiu, fără să se teamă că pot fi observați cu ușurință în timp ce comit furturile.
”La data de 17 iunie a.c., polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu au fost sesizați, prin apelul 112, de către o femei de 48 de ani, din municipiul Târgu Jiu, cu privire la faptul că în timp ce se afla pe trotuarul din fața unei farmacii, persoane necunoscute, i-au sustras un portofel din rucsacul personal pe care îl purta pe umăr, în care avea actul de identitate și suma de 1.000 Euro și 200 lei”, a transmis IPJ Gorj.
Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt, polițiștii continuând cercetările în vederea identificării autorilor şi recuperării prejudiciului.