Polițiștii gorjeni au întocmit dosar penal unei femei de 44 de ani, din Lupeni, acesta fiind surprinsă în timp ce își îndemna cei doi copii minori să practice cerșetoria pe raza municipiului.
”La data de 1 iulie a.c., polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu s-au sesizat cu privire la faptul că în mediul on-line a apărut o filmare cu o persoană de sex feminin care îndeamnă doi copii minori la practicarea cerșetoriei.
Polițiști din cadrul Biroului Ordine La data de 1 iulie a.c., polițiști din cadrul Publică au efectuat verificări în acest sens, ocazie cu care au depistat pe raza localității, la intersecția străzii 30 Decembrie cu strada Bradului, o femeie de 44 de ani, din municipiul Lupeni, județul Hunedoara, care se afla împreună cu copiii săi minori, de 11 și 9 ani, și împreună apelau la mila cetățenilor din incinta spațiilor comerciale și a teraselor din zona respectivă, pentru a primi ajutor material. Persoanele în cauză au fost conduse la sediul poliției, fiind audiate în prezența lucrătorilor din cadrul DGASPC”, a transmis IPJ Gorj.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de exploatarea cerşetoriei.