Primarul din Târgu Jiu dă alarma la București: Orașul poate ajunge sub ape, găsiți o soluție!

O parte a municipiului Târgu Jiu ar putea ajunge sub ape dacă lucrările la barajele de pe Jiu nu vor fi continuate. Două dintre ele au nevoie de decolmatare, în timp ce investiţiile au fost sistate la alte două. Edilul Marcel Romanescu a avertizat de ceva vreme despre pericolul care pândeşte oraşul, iar subiectul a revenit în actualitate odată cu inundaţiile fără precedent din Germania. Primarul a explicat situaţia şi la nivel guvernamental şi cere susţinere financiară.

La acest moment, Primăria Municipiului Târgu Jiu nu poate legal să aloce bani pentru decolmatarea barajelor de pe râul Jiu. Din ce înţeleg, problema este în curtea celor două entităţi: Hidroelectrica şi Apele Române, şi trebuie găsită o soluţie în perioada imediat următoare, pentru că nu suntem, în momentul de faţă, izolaţi de fenomenele care se petrec la nivel european. Nu te aşteptai, în Germania, să se petreacă în trecut astfel de dezastre. Oricând putem să ne aşteptăm ca aceste dezastre să ajungă şi pe teritoriul judeţului nostru, de aceea trebuie să luăm măsurile necesare ca să nu suferim. Reprezentanţii guvernului trebuie să găsească soluţii. Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor ar trebui să aloce banii necesari pentru decolmatarea barajului de pe râul Jiu, în zona Bicaz”, a precizat Romanescu la Radio Infinit.

Cel puțin 165 de persoane și-au pierdut viața în urma inundațiilor devastatoare din Germania.

Articolul precedentCiolacu anunță creșterea taxelor și impozitelor după o vizită a FMI
Articolul următorPandurii nu mai au loc la Pandurii! Cojocaru și conducerea mizează pe jucători aduși de impresari