Fostă glorie a Craiovei Maxima, în trecut antrenor la Pandurii, în spital după ce a suferit un AVC

 

Unul dintre cei mai valoroși fundași stânga din istoria fotbalului românesc, semifinalist cu Universitatea Craiova în Cupa UEFA, finalist cu Steaua în Cupa Campionilor Europeni în ediția 1988/89, trece prin momente dificile.

Nicolae Ungureanu a suferit un AVC în cursul zilei de miercuri și a fost internat la Spitalul de Neuropsihiatrie din Craiova.

Rodion Cămătaru, fostul său coechipier de la Universitatea și echipa națională a României a declarat pentru Fanatik.ro că Ungureanu este într-o stare stabilă.

Eu am fost plecat din țară, dar am ajuns și m-am interesat de Nae. Din ce știu, el se simte binișor, e stabil. Este bine, poate să și vorbească puțin. A fost un accident mai ușor. Sper să fie bine. A fost un accident vascular, dar avem încredere că se va face bine. Mă bucur că nu a fost atât de grav. Sunt și căldurile astea”, a spus fostul atacant. 

 

Nicolae Ungureanu a antrenat și Pandurii în Liga 1, în anul 2006.

 

Foto:

 

Articolul precedentImportăm deșeuri și din Macedonia de Nord
Articolul următorGorj: Accindent! Șapte echipaje de salvatori au intervenit la fața locului