Adrian Năstase, fost premier, a lansat o ipoteză, potrivit căreia la următoarele alegeri nu va mai avea relevanță votul efectiv al cetățenilor, rezultatul final urmând a fi stabilit prin intermediul inteligenței artificiale, de către cei ce dețin anumite pârghii.
”Eu nu mai sunt așa de convins că va conta votul obișnuit la alegerile viitoare. Am privit cu multă atenție ce se întîmplă și cred că mecanismele de folosire a trolilor, inteligența artificială care a fost experimentată deja în alegerile din SUA, dar și la noi… Lucrurile astea se întîmplă în momentul de față. Sunt absolut convins că lucrurile acestea se vor întîmpla. Mi-e teamă că am dreptate”, a declarat, la Antena 3, Năstase.