Soluționarea unor categorii de plângeri contravenționale va putea fi făcută, de principiu, fără prezența fizică în sala de judecată, potrivit unei propuneri legislative aflate în dezbatere la Senat. Noua regulă se va aplica însă doar în cazul sancțiunilor cu avertisment sau amendă contravențională cu o valoare mai mică de 10.000 de lei, informează avocat.net.ro.
Demersul legislativ are ca scop completarea și modificarea OG nr. 2/2021 privind regimul juridic al contravențiilor.
Contestatarul contravenției va face doar diligențe ce implică depunerea la instanța de judecată a documentelor prevăzute de prezentul proiect de act normativ.
Etapele procesului de contestare și judecare, dacă ce proiectul de lege va intra în vigoare în forma inițială:
– contravenientul va completa, obligatoriu, un formular de plângere contravențională;
– formularul, împreună cu copii ale dovezilor pe care își sprijină cauza, se vor depune la instanța de judecată;
– în cazul în care formularul nu a fost completat corect sau sunt necesare informații suplimentare, instanța va solicita, în scris, rectificarea formularului sau completarea dovezilor;
– contravenientul va avea un termen de 10 zile de la primirea solicitării instanței pentru a rectifica formularul sau pentru a furniza documente și informații suplimentare;
– după primirea noilor documente, instanța va trimite un formular tipizat de răspuns, spre completare, organului care a aplicat sancțiunea, însoțit de copii de pe documentele primite de la contravenient;
– în termen de 30 de zile de la comunicare, organul care a aplicat sancțiunea va trimite instanței formularul de răspuns completat și orice dovezi pe care le consideră necesare;
– instanța va transmite contestatarului copii ale documentelor primite de la organul care a aplicat sancțiunea;
– instanța va redacta și pronunța hotărârea în termen de 30 de zile de la primirea tuturor informațiilor.
Există și posibilitatea ca instanța să dispună prezența părților, dacă va considera necesar sau dacă una dintre părți solicită acest lucru.
În situația în care contestatarul nu retransmite formularul tipizat pentru completarea formularului de plângere și informațiile solicitate de instanță în cel mult 10 zile, plângerea va fi anulată. În acest caz, contravenientul va putea face o cerere de reexaminare motivată, în termen de 15 zile de la data comunicării anulării.
Conform inițiatorilor, modificările propuse ar ușura accesul la justiție pentru foarte multe persoane, ar fluidiza activitatea instanțelor și ar reduce termenul de soluționare a acestor tipuri de plângeri.