Formația Pandurii Târgu Jiu s-a impus greu, 2-0 (0-0), vineri, în fața celor de la Armata Aurul Brad, într-un meci din cadrul etapei a VI a din Seria a VII a Ligii 3.
Gorjenii au primit vizita ultimei clasate, echipă care până la meciul de la Târgu Jiu, unde a ajuns cu un microbuz, marcase 3 goluri și primise 10.
Partida pe care mulți o vedeau un galop de sănătate pentru gazde s-a transformat într-un chin, la un moment dat cei la Pandurii recurgând la simulări înjositoare în speranța obținerii unei lovituri de la 11 metri. Ocazii au fost, dominare clară a gazdelor, însă nu o idee sau o execuție care să concretizeze diferența mai rapid.
Ba, mai mult, oaspeții au ratat o bună oportunitate de a marca în minutul 29, atunci când Tecsi a facut ce a vrut pe partea sa de atac, a centrat perfect, însă Jorza, din câțiva metri, cu poarta goală, a ratat incredibil.
În cele din urmă, Pandurii a deschis scorul, pe când până și apropiații echipei începuseră să se agite în tribună, prin Bebeto Lupuleț (minutul 69), iar Robert Petre a închis tabela, 2-0, în minutul 79.
Călin Cojocaru, antrenor la Pandurii, a acuzat lentoarea elevilor săi, arătând că Armata Aurul Brad a fost un adversar dificil.
”Ştiam că întâlnim un adversar dificil pentru noi. Meciurile cu aceste echipe, să zic aşa, de nivel mai mic, sunt foarte grele şi le-am şi spus în vestiar, dacă vrem să ajungem în Liga 2 şi să câştigăm seria, meciurile acestea trebuie să le câştigăm în primul rând şi apoi să ne batem cu cei care ne luptăm la promovare. Tot timpul se instaurează un fel de relaxare la aceste meciuri, am avut posesie cred că 80%, dar nu ne-am creat ocazii multe de a marca, am fost lenţi, am pasat de-a latul terenului. Cu o echipă de genul acesta, dacă nu marchezi la prima ocazie, cum am avut noi în prima repriză, în primul minut, cum a avut Georgescu şansa să marcheze din centrarea lui Corduneanu, după aceea devine tot mai greu. Intri în ritmul lor şi noi nu am mai avut o viteză bună de joc. Am jucat prima dată 3-5-2, iar a doua repriză am schimbat sistemul în 4-2-3-1 şi cred că a fost mult mai bine, ne-am creat şi ocazii şi am reuşit să marcăm de două ori. Am mai ratat şi alte două-trei ocazii. Nu cred că s-a pus problema învingătorului la acest meci, cu toate că, în prima repriză, dominând clar, le-am oferit posibilitatea să aibă o ocazie pe un contraatac, lucru care nu mi-a plăcut deloc. Victoria ne dă continuitate şi încredere, chiar dacă jocul nu e ceea ce îmi doresc eu, suporterii sau jucătorii. A trebuit să schimb de la etapă la etapă din cauza accidentărilor”, a declarat la finalul jocului timșoreanul.