O vulpe a fost fotografiată, în noaptea de miercuri spre joi, în Parcul Central din Târgu Jiu, chiar în zona operelor brâncușiene. Cel care a surprins cumătra este unul dintre polițiștii locali aflați în serviciu.
Cel mai probabil, roșcata a fost atrasă de fauna tot mai diversificată din zona Insuliței, însă nu este exclus să se fi abonat la alimentele aruncate de comercianții din Piața Mare.
Din ce am aflat, nu este prima vizita de acest fel în zonă, doar că de data aceasta vizitatorul ”a stat la poză”.
”Vulpile roșii se adaptează foarte bine la prezența umană, prosperând în zone cu terenuri agricole și păduri, iar populațiile pot fi găsite în multe orașe mari și suburbii. Șoarecii, muștele și iepurii, precum și ouăle, fructele și păsările, alcătuiesc cea mai mare parte a dietei, dar vulpile mănâncă cu ușurință alte alimente disponibile, cum ar fi roșii, cereale (în special semințe de floarea-soarelui), gunoi, hrană pentru animale de companie rămase nesupravegheați peste noapte, și păsări domestice. În preriile din America de Nord, se estimează că vulpile roșii ucid în fiecare an aproape un milion de rațe sălbatice. Impactul lor asupra păsărilor domestice și a anumitor păsări sălbatice a dus la reglarea numărului acestora în apropierea fermelor de vânat și a zonelor de producție a păsărilor”, se precizează în materialele care descriu acest mamifer.
IMAGINE: