Deputații au votat, miercuri, un proiect de lege care stabilește că dreptul la ajutor social încetează în cazul refuzul unui loc de muncă oferit. ”Refuzul unui loc de muncă oferit sau refuzul de a participa la serviciile pentru stimularea ocupării forței de muncă și de formare profesională oferite de agențiile teritoriale pentru ocuparea forței de muncă atrage încetarea dreptului la ajutor social”, conform proiectului legislativ pentru modificarea și completarea Legii 46/2001 privind venitul minim garantat. Camera Deputaților este for decizional în cazul acestor modificări.