Ciucă nu își depune mandatul. Are OK-ul și caută să contureze o majoritate

 

Președintele Klaus Iohannis s-a întâlnit, luni seară, cu Florin Cîțu și Nicolae Ciucă la Cotroceni și, potrivit Hotnews, în finalul discuțiilor s-a convenit ca premierul desemnat să aibă un mandat flexibil astfel încât să asigure o guvernare cu majoritate în Parlament.
Reamintim, Ciucă a mers la discuțiile cu PSD și cu USR cu varianta unui guvern minoritar, însă acum lasă toate posibilitățile deschise, pentru că nu a reușit să obțină o majoritate în Parlament pentru învestirea Guvernului.
Prim-vicepreşedintele PNL, Rareş Bogdan, a anunțat, tot luni seara, că până sâmbătă acest guvern trebuie să ajungă în Parlament, mai mult, negocierile ar urma să fie finalizate cel mai târziu marți seara.

„(…) Legat de negocieri, suntem perfect deschişi, în limitele pe care le avem potrivit mandatului dat de Biroul Executiv al PNL, pentru a purta discuţii cu toate forţele politice. Astăzi premierul s-a întâlnit cu preşedintele USR, Dacian Cioloş, dânsul a venit cu patru puncte pe care le-a exprimat, fiind dispuşi în anumite condiţii pentru refacerea coaliţie. (…) Sigur că le-am explicat acestora că PNL deja a făcut o concesie majoră prin faptul că premierul Cîţu practic a renunţat la mandatul de premier şi le cerem tuturor responsabilitate. Acum ce face PSD sau nu face, cert este că Guvernul până sâmbătă, potrivit mandatului înaintat de preşedintele României, trebuie să ajungă în Parlament. (…) Până mâine seară trebuie încheiate negocierile pentru susţinerea Guvernului şi prezentată lista. Pentru a prezenta lista trebuie să votăm atât programul prima dată, atât în forurile de conducere ale PNL, după care trebuie hotărâţi membrii, care urmează să aibă loc sub coordonarea premierului şi preşedintelui PNL, fiecare membru pentru fiecare portofoliu trebuie trecut prin forurile de conducere”, a spus Rareș Bogdan, potrivit Profit News. 

Articolul precedentPoșta Română: Toți clienții au acces în unitățile poștale. Persoanele nevaccinate pot ridica pensiile sau alocațiile
Articolul următorA trecut de Senat: Amenzi pentru cei care pretind bani pentru ”fondul clasei”