Naționala României a obținut calificarea în grupele principale ale Campionatului Mondial de Handbal feminin din Spania, după ce a învins reprezentativele Iranului (39-11) și Kazakhstanului (38-17).
Marți, de la 21:30, româncele vor întâlni Norvegia, în ultimul meci al grupei preliminare.
„Cred că ce încercăm să facem este să validăm de la zi la zi lucrurile pe care încercăm să le construim în echipă. Am avut un obiectiv foarte clar în meciul ăsta, pe care l-am atins. Astfel aș zice că prestația este una corectă pentru acest moment, împotriva acestui adversar și cam asta aș zice.
Cu Norvegia, targetul este unul singur, să intrăm pe teren și să scoatem ce-i mai bun din noi. Acesta e singurul target, singura dorință. Norvegia este campioana europeană, nici nu știu cum să le spun fetelor în vârstă, n-am să folosesc termenul de bătrâne, ci de experimentate, dacă vreți”, a declarat Adrian Vasile, antrenorul reprezentativei țării noastre.
În grupa principală, România va întâlni echipele Olandei și Suediei, în timp ce Uzbekistan şi Puerto Rico se vor duela pentru ultimul loc disponibil.
E o echipă de top și încerci să detronezi tot timpul echipele din top. Obiectivul este să intrăm în teren și să facem tot ce-i posibil