Un bărbat din Timișoara a fost surprins, în noaptea de duminică spre luni, în timp ce încerca să forțeze un geam al unui magazin mixt, cu intenția de a pătrunde în interior.
”În noaptea de 5/6 decembrie a.c., polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu – Biroul Ordine Publică, au depistat în flagrant un bărbat de 38 de ani, din municipiul Timișoara, județul Timiș, care încerca să forțeze un geam din termopan al unei societăți comerciale, în care funcționează un magazin mixt.
Bărbatul nu a pătruns în spațiul comercial și nu a sustras bunuri sau alte valori, prejudiciul fiind în curs de estimare.
În cauză s-a întocmit dosar penal, polițiștii continuând cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la infracțiunea de furt calificat”, a informat IPJ Gorj.