Ministerul Transporturilor și Infrastructurii a anunțat că a fost semnat contractul între Compania Naţională de Căi Ferate “CFR” SA și Asocierea Baicons Impex SRL – ISPCF SA, în valoare de 40 mililoane de lei, pentru elaborarea studiului de fezabilitate și a proiectului tehnic, în vederea modernizării liniei de cale ferată ROȘIORI NORD – CRAIOVA (110,2 km), pentru circulația trenurilor de călători cu viteza maximă de circulație de 160 km/h, respectiv cu 120 km/h pentru trenurile de marfă, transmite economica.net.
Sursa de finanțare pentru elaborarea studiilor de fezabilitate și a proiectelor tehnice, eferente celor două subsecțiunii BUCUREȘTI NORD – ROȘIORI NORD (subsecțiunea 1) și ROȘIORI NORD – CRAIOVA (subsecțiunea 2) este asigurată din Fondul de Coeziune prin Mecanismul pentru Interconectarea Europei – CEF Sector Transport, în procent de 85% din valoarea eligibilă, iar restul sumei va fi suportat de la Bugetul de stat.