Se limitează numărul punctelor de frontieră prin care vor intra deșeuri în România. Traseul acestora va fi obligatoriu

 

Ministerul Mediului a anunțat, vineri, că transporturile de deșeuri reciclabile vor intra în România strict prin 15 puncte de trecere a frontierei și vor avea un traseu stabilit obligatoriu, de la graniță până la locul unde se va face reciclarea.

Deja a  fost adoptată o Hotărâre de Guvern cu noile prevederi.

„România nu poate fi groapa de gunoi a Europei”, a subliniat Tanczos Barna, ministrul Mediului

Prin acest demers, vom limita la 15 numărul punctelor de frontieră pe unde poate intra în ţară materie primă pentru industria reciclării şi vom crea o bază de date a companiilor care au dreptul să aducă în România aceste materiale. Alături de colegii din MAI am creat cadrul legal pentru a controla foarte minuţios toate aceste transporturi şi pentru a ne asigura că ele conţin exact ceea ce este prevăzut în documentele de transport. Tot ce nu este înregistrat se va întoarce în ţara de provenienţă chiar de la graniţă, iar transporturile se dovedesc a fi în regulă şi care intră în ţară vor fi monitorizate în timp real, până la destinaţie”, a precizat Barna.

Articolul precedentTârgu Jiu: Una dintre cele mai iubite voci feminine concertează de Revelion
Articolul următorGorj: S-a bătut la una cu masculii. O femeie și doi bărbați, reținuți de polițiști