Tarifele percepute pentru 3,7 milioane de consumatori casnici de energie electrică, cei rămași în serviciu universal, se vor majora considerabil începând cu 1 ianuarie, transmite economica.net.
În primele luni, consumatorii nu vor achita factura la aceste valori, ci la prețul plafonat de stat, eventual și cu o compensare suplimentară, până la data de 31 martie.
De la 1 aprilie însă, dacă legislația nu se schimbă și nici ei nu aleg o ofertă concurențială, vor plăti noile prețuri.
Reamintim, prețurile de serviciu universal se modifică de două ori pe an. Ultima dată ele s-au schimbat la 1 iulie 2021, deci următoarea modificare va avea loc de la 1 ianuarie 2022. Clienții aflați în această situație au fost protejați în fața creșterilor de preț din piață din ultimele luni și plăteau printre cele mai mici facturi. De la 1 ianuarie, și ei vor avea parte de o creștere abruptă a acestor prețuri, din cauza creșterii prețului energiei electrice din piață, de acolo de unde furnizorii cumpără energia pentru clienții lor. Noile prețuri vor fi valabile timp de șase luni, până la 1 iulie 2022.
Ce tarife intră în vigoare:
Oltenia (județele Olt, Dolj, Gorj și Mehedinți, plus Argeș și Teleorman).
CEZ Vânzare este furnizorul tradițional de energie electrică pentru clienții casnici din zona Oltenia.
Noul preț de serviciu universal cu toate tarifele de rețea și taxe incluse este, de la 1 ianuarie 2022 și până la 1 iulie 2022, de 1,61 lei/kWh.
Dat fiind că acum, prețul de serviciu universal este, până la 31 decembrie, de 0,85 lei/kWh, clienții de serviciu universal ai CEZ au parte de o creștere a prețului final de 89%.
IMPORTANT!
Deocamdată, consumatorii nu vor plăti aceste prețuri