”DRUMUL EXPRES CRAIOVA – TÂRGU-JIU VA FI REALIZAT!”, a anunțat, joi, pe pagina de socializare, deputatul Mihai Weber, președintele PSD Gorj.
Poziționarea vine după ce, miercuri, deputatul Radu Miruță, președinte USR Gorj, a transmis că investiția respectivă a fost dată de o parte de actualul guvern.
”Ca să explic mai simplu, pentru o mai bună informare voi face un scurt istoric.
Prima interpelare privind necesitatea construcției acestui drum modern am făcut-o în 2015 (6894/04.2015), continuând cu alte interpelări. Toate acestea au avut ca rezultat alocarea, la sfârșitul lui 2018, sumei necesare demarării proiectului. Astfel, procedura de licitație a început în martie 2019.
Când am început acest demers, mulți dintre cei care acum vor să-și asume această realizare mă criticau și nu acordau nicio șansă acestui proiect. Au trecut anii și ne aflăm în această etapă, dar oportuniștii nu au renunțat să se agațe de acest subiect în speranța că vor reuși să-și aroge merite pe care nu le au sau să submineze un proiect care, pentru mine, a fost și a rămas de suflet. E firesc ca prezentând gorjenilor, de-a lungul timpului, toate aceste etape, să fiu identificat cu acest proiect, dar cei care îl contestă poate ar fi trebuit să citească mai atent comunicatul CNAIR, care spune foarte clar că după finalizarea studiului de fezabilitate, în documentele strategice, acest proiect va fi menționat ca drum expres și va fi un DRUM EXPRES. Deja ruta finală, pe unde va trece drumul expres, a fost stabilită și lucrurile intră acum în linie dreaptă. Chiar dacă îi voi dezamăgi pe <<cârcotașii de serviciu>>, îi asigur pe gorjeni că drumul expres Craiova-Târgu-Jiu va deveni realitate și îmi doresc ca acest lucru să se întâmple într-un timp cât mai scurt”, a precizat Weber.