Sfântul Haralambie, sărbătorit în data de 10 februarie, este considerat de popor ca făcător de minuni, apărător de boli, în special de ciumă, dar și ocrotitorul celor înfometați. A trăit în secolul al doilea după Hristos, fiind Episcop al Magneziei, în Asia Mică.
TRADIȚII ȘI OBICEIURI
Tradiția spune că de Sfântul Haralambie, oamenii cer preotului sa facă aghiasma la biserică, care apoi este băută pentru sănătate. Aceasta se mai folosește la stropitul gospodăriilor, a vitelor și a pomilor.
Tot la biserică oamenii obișnuiesc să ducă în această zi colivă și colaci, pentru a le sfinți preotul. Colacii și coliva se dau persoanelor bolnave. Se fac turte și se împart pe la vecini.
Tot de Sfântul Haralambie se fac pomeni pentru cei care au avut o moarte grea. Orice om care ține ziua de Sfântul Haralambie prin post si nelucrare va fi sănătos tot timpul anului.
Bătrânii spun ca Sfântul Haralambie ține ciuma (Moartea) legata in lanț. Când oamenii nu respecta ziua lui atunci îi dă drumul. Dacă plouă în ziua de Sf. Haralambie, plouă apoi patruzeci de zile la rând.
În Transilvania, oamenii duc în această zi la biserică mălai, grăunțe și sare. După ce sunt binecuvântate de către preot, le dau ca hrana animalelor din gospodărie, pentru a fi sănătoase tot anul. Se păstrează însă o parte din această hrană a vitelor ca leac pentru eventuale boli ale acestora.
POPULAR
”Patron tradițional al Ciumei (mult mai important ca Sfântul Tănase, ocazional asociat acestui demon al bolii), Sfântul Haralambie apără în general de boli în cursul anului ce vine. Este protector atât al oamenilor, cât și al animalelor. Prin asociere cu sărbătoarea începutului de februarie, este considerat și patron al insectelor.
[Se spune că] Sfântul Haralambie, care fusese dintr-întâi cioban la oi, a învățat de la un doftor lecuirea tuturor felurilor de boli și, tămăduind oamenii fără plată, lumea l-a făcut sfânt. Ivindu-se însă într-un rând Ciuma, oamenii au început să moară cu droaia și, în puțină vreme, a rămas singur, singurel. Dumnezeu i-a dat atunci sfântului Haralambie Ciuma în seamă. De atunci el ține Ciumele de păr, ca să nu-și mai facă de cap, cum și-au făcut cu ai lui. Câteodată le scapă, și atunci Ciumele se repede în lume ca lupii între oi. Deosebirea este numai că lupul omoară cât omoară și se duce, în vreme ce Ciuma ia de-a rândul, și pe bun și pe rău, până bagă Sf. Haralambie de seamă și o strânge din nou din lume, înhățând-o de păr.
În această zi se obișnuiește să se facă agheasmă, adică plătesc preotului ca să le sfințească apă, care e bună pentru felurite boli; o parte din apă este băută, cu o parte se spală, parte o dau vitelor de băut sau stropesc cu dânsa vitele, grajdurile, șurile, iar restul îl aruncă prin fântâni. Se stropesc cu apă sfințită în special grădinile, anume ca să nu facă pomii viermi și omizile să nu mănânce varza. Unele femei fac un colăcel, pe care-l coc înainte de răsăritul soarelui, singur în cuptor. După ce s-a copt, îl scot afară și-l rup în patru bucăți, și apoi îl azvârl în cele patru puncte cardinale. Aceasta înseamnă că dau de mâncare la toate gujuliile din lume” – Antoaneta Olteanu – Calendarele poporului român (Paideia, 2000), preluare Muzeul Național al Țăranului Român.
IMAGINE:
Miniatură cu „Sfântul Haralambie” din manuscrisul „Stihos adecă viers”, al cărui meșter este celebrul Picu Pătruț. Manuscrisul a fost realizat între anii 1842-1850 în Săliște, Sibiu și este clasat în categoria juridică Tezaur – Colecția Muzeului Național al Țăranului Român.
