Vlad Rusu, jucător al echipei Viitorul Târgu Jiu, își strigă necazul pe facebook, arătând că șefii oficiali ai echipei controlată de Nicolae Sarcină nu i-au mai plătit niciun leu din luna iulie 2021. Durerea sportivului este cu atât mai mare cu cât s-a accidentat grav în luna august a anului trecut și, după cum susține, și-a plătit singur intervenția chirurgicală, plus recuperarea, fără ca niciun reprezentant al clubului să îl contacteze, să caute să îl sprijine.
Rusu transmite că în urma unor memorii forurile de profil au decis că trebuie să primească șase salarii, însă intrarea în insolvență a clubului va întârzia, în cel mai bun caz, primirea respectivelor drepturi materiale.
”Sclavia continuă și în 2022!
Vrem performanțe si calificări la campionate mondiale și europene într-un fotbal mizerabil în care bătaia de joc este la ordinea zilei. Vrem tehnologie VAR și arbitraje corecte, de acord. Dar să avem un fotbal în care jucătorii și antrenorii să fie plătiți pentru munca pe care o depun, nu vrem? Răspunsul, desigur, că este NU! După multele cluburi care au apelat la această înșelătorie legală numită insolvență, astăzi vine și rândul echipei Viitorul Pandurii Tg-Jiu (echipă cu care sunt sub contract până la 30.06.2022) să intre in acest club select, căci, de ce nu?!, dacă regulamentul ne-o permite, proști să fim să nu profităm. De la accidentarea suferită pe 29 august 2021 (meci vs Chiajna), în urma căreia am fost supus unei intervenții chirurgicale, și până azi când scriu aceste rânduri, nimeni, dar absolut nimeni din ‘conducerea’ acestui club nu m-a sunat sau nu m-a întrebat de sănătate. Mai e cazul să spun și că din luna iulie 2021 nu am primit niciun leu de la această echipă și că operația și recuperarea le-am plătit din propriul buzunar?! Nu cred, se subînțelege! Dar vorba aia… Dacă în Liga 1 nu se plătesc salariile câte 9-10 luni, la Liga 2 sau Liga 3 ce pretenții să ai?!? Menționez că în tot acest timp am depus 3 memorii, pe care de altfel le-am și câștigat. Dar ce să vezi, insolvența face minuni… Și de unde aveai de primit 6 salarii, dintr-o dată se întâmplă o magie și nu mai ai de primit nimic! Iar clubul își vede liniștit, în continuare, de treabă… (…) Trăiască circul și insolventa!… Fotbalul din România a murit de mult! Amin!”, a scris, pe pagina de socializare, Rusu.
IMAGINE: