Flagrant! Polițist prins în timp ce primea mită

 

Un agent de poliţie din Braşov a fost prins în flagrant, miercuri, în timp ce lua mită pentru a-şi încălca atribuţiile de serviciu, informează News.ro.

Lucrătorul MAI ar fi pretins 700 de lei pentru a nu aplica o amendă unei persoane care a încălcat regulile în trafic.

Miercuri, 23 februarie 2022, poliţişti anticorupţie din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Covasna, sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov, au prins în flagrant de luare de mită un agent de poliţie din cadrul I.P.J. Braşov – Secţia 3 Poliţie – Compartimentul Siguranţă Publică şi Patrulare. (…) Astfel, în cursul zilei de ieri, 22 februarie a.c., poliţistul a depistat o persoană care a săvârşit o contravenţie în trafic şi, pentru a nu aplica sancţiunea corespunzătoare, a stabilit o întâlnire pentru data de astăzi, când a fost prins în flagrant în timp ce primea suma de 700 de lei cu titlu de mită”, a transmis DGA. 

Articolul precedentPandurii, victorie în al optulea amical al iernii
Articolul următorGorj: Garda de Mediu, o nouă amendă aplicată Polaris