O nouă revoltă a salariaților Întreprinderii de Drumuri și Poduri Gorj, muncitorii care lucrează la Podul Turcinești au întrerupt lucrul marți, 3 iulie, pentru că nu și-au mai primit salariile de câteva luni. Societatea este în subordinea Consiliului Județean și nu reușește să se redreseze, chiar dacă a intrat în insolvență și s-a conceput un plan de reorganizare al unității. Oamenii spun că nu mai pot munci fără bani, cuțitul le-a ajuns la os. Au copii acasă, facturi de plătit și fără să li se plătească munca nu mai pot supraviețui. Fost director al firmei, actualmente administrator special, Marius Florică a încercat să liniștească salariații cu promisiuni, vorbind despre trei salarii care ar urma să le fie plătite curând. ”Pe luna aprilie am acordat un avans de 700 de lei, pe mai 250 de lei și mai încercăm să plătim o sumă din banii pe care i-am încasat. Oamenii au fost informați că suntem în procedură de a accesa de la fondul de garantare trei salarii. Așteptăm să primim acele sume de bani care reprezintă, ca valoare, trei salarii pe lunile anterioare”, a încercat să explice situația administratorul special. Muncitorii care au protestat spun că sunt încadrați cu minimul pe economie și preferă să fie trimiși în șomaj decât să muncească și să nu fie plătiți.