Gorj: Accident cu trei victime! A intrat cu autobuzul pe contrasens și a lovit un autoturism

Accident rutier produs, luni, pe DE 79 Cârbești, în urmă căruia un adult și doi minori au fost transportați la spital.

,,În cursul zilei de 21 martie a.c., polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu au fost sesizați, prin apelul 112, cu privire la faptul că pe raza satului Cârbești, din comuna Drăguțești, a avut loc un eveniment rutier soldat cu trei victime. Din cercetările efectuate a reieșit că un bărbat de 65 de ani, din comuna Dănești, în timp ce conducea un autobuz pe DE 79 Cârbești, din direcția Tg-Jiu către Rovinari, ar fi pătruns pe sensul opus de circulație, intrând în coliziune cu un autoturism, condus de către un alt bărbat în vârstă de 53 de ani, din comuna Drăguțești. În urma evenimentului rutier, a rezultat rănirea conducătorului auto, cel în vârstă de 53 de ani, din comuna Drăguțești și a celor două pasagere minore, aflate pe bancheta din spate a autoturismului, fiind transportați la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale. Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a transmis IPJ Gorj.

Articolul precedentGorj: Amenințat cu pistolul, la o terasă
Articolul următorGorj: La câțiva milimetri de crimă! Medicii au salvat viața unui tânăr înjunghiat