Administraţia Fondului de Mediu a anunțat, marți, că o nouă sesiune de înscriere în cadrul Programului Rabla Clasic și la Rabla Plus va începe pe 13 mai 2022.
„Pentru a veni în sprijinul solicitanţilor care vor să obţină finanţare prin Programul de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional (Rabla Clasic) şi prin Programul privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante din punct de vedere energetic (Rabla Plus), Administraţia Fondului pentru Mediu a reconfigurat etapele de desfăşurare a acestora ca urmare a modificării softului de înscriere în cadrul celor două programe. Potrivit noului calendar, în perioada 13 – 31 mai 2022, se va defăşura prima sesiune din noua configuraţie, timp în care persoanele fizice se vor putea înscrie în cadrul cele două programe prin intermediul dealerilor autorizaţi, iar persoanele juridice vor putea depune dosarele de finanţare prin accesarea aplicaţiei informatice puse la dispoziţie de AFM”, s-a transmis într-un comunicat al AFM.