Ministerul Finanţelor anunță că dispune de fondurile bugetare necesare pentru salariilor din sistemul bugetar, după ce vineri mai multe categorii de angajați din sistemul de stat nu şi-au încasat drepturile bănești.
Reprezentanții ministerului susțin că 60% din plăţi au fost făcute, iar restul vor fi efectuate luni.
„Ministerul Finanţelor dă asigurări că dispune de fondurile bugetare necesare pentru plata tuturor drepturilor salariale din sistemul bugetar. Din motive obiective, în data de 13 mai 2022, s-au înregistrat disfuncţionalitaţi ale sistemelor informatice partajate care asigură transferul sumelor în sistemul bancar, precum şi în sistemul de plăţi interbancare, înregistrându-se întârzieri parţiale la plată”, a transmis, sâmbătă, Ministerul Finanţelor.