Un bărbat de 63 de ani, din Schela, a fost reținut de polițiști după ce a încălcat ordinul de protecție care îi interzicea să se apropie de concubină și a amenințat-o.
”La data de 16 mai a.c., polițiști din cadrul Poliției Orașului Bumbești Jiu au reținut pentru 24 de ore, și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj, un bărbat de 63 de ani, din comuna Schela, bănuit de săvârșirea infracțiunii de nerespectare a ordinului de protecție provizoriu și amenințare.
Din cercetările efectuate de polițiști, au stabilit faptul că bărbatul, la aceeași dată, bărbatul ar fi pătruns în curtea locuinței concubinei sale, din aceeași localitate și ar fi amenințat-o, deși împotriva sa a fost emis un ordin de protecție, la data de 29 aprilie a.c’‘, a transmis IPJ Gorj.
Cercetările continuă, pentru documentarea întregii activități infracționale.