Târgu Jiu: Participare masivă în prima seară a festivităților dedicate elevilor din anii terminali

Luni seară, la Târgu Jiu, au debutat evenimentele din cadrul manifestărilor dedicate elevilor din anii terminali, ”Ceremonia de Absolvire”.

Felicitări absolvenților Colegiului Național <<Tudor Vladimirescu>>, Colegiului Tehnic <<Ion Mincu>>, Liceului de Arte <<Constantin Brăiloiu>>, Liceului cu Program Sportiv și Liceului Teologic!
A fost prima seară dedicată absolvenților învățământului liceal, încheiată cu un spectacol așa cum și l-au dorit elevii.
O nouă generație lasă în urmă anii de liceu și pășește pe dificila cărare a maturității. Sunt copiii noștri care trec într-o nouă etapă a educației lor. Ne mândrim cu ei, îi iubim și le dorim succes în tot ceea ce întreprind!
Noi rămânem la datorie, mai ales că urmează o săptămână dificilă, iar programul nostru va începe dimineața devreme și se va finaliza seara, foarte târziu, după încheierea ceremoniilor.
Vă așteptăm, cu drag, să le fim alături acestor copii minunați și să urmăriți surprizele pregătite”, a transmis primarul Marcel Romanescu.

PROGRAMUL ZILEI DE MARȚI:

Colegiul Național „Spiru Haret”
Colegiul Economic „Virgil Madgearu”
Colegiul Tehnic „Henri Coandă”
Concert susținut de SPIKE

GALERIE FOTO:

Articolul precedentRezultatele sondajelor iscă un nou scandal în USR: Cum s-a ajuns aici? Beția puterii!
Articolul următorSăndoi, situație incertă la Târgoviște. Fostul antrenor al pandurilor nu a primit încă o ofertă de prelungire a contractului