Polițist prins la furat într-un magazin. A încercat să sustragă un pachet de unt și alte produse

Un agent de poliție, din cadrul Poliției Municipale Sibiu, este cercetat penal după ce marți, 31 mai, a încercat să fure dintr-un magazin (LIDL) mai multe produse de igienă personală și un pachet de unt. Supraveghetorul de la societatea comercială l-a surprins pe polițist (aflat în timpul liber, în civil) încercând să părăsească magazinul fără a achita produsele, în valoare de 52 de lei.

La nivelul Secției de Poliție Rurală Șelimbăr s-a deschis un dosar penal în care, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt. Menționăm, de asemenea, că la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu, s-a dispus declanșarea cercetării disciplinare față de polițistul în cauză în vederea documentării și stabilirii situației de fapt”, a transmis IPJ Sibiu

Articolul precedentGorj: Degeaba ani în spate! Fără permis de conducere, la volanul unui vehicul neînmatriculat
Articolul următorGorj: Încătușat! Om în toată puterea, la furat din casa unei bătrâne