Ministrul Apărării Naționale, Vasile Dîncu, a anunțat, vineri, că există un proiect de ordonanță în lucru ce vizează mărirea salariilor.
„Avem un proiect de ordonanţă care este în lucru, noi am calculat, am făcut toate planurile, este clar că în situaţia militarilor activi, a sergenţilor, a gradaţilor şi soldaţilor profesionişti în acest moment există unele inegalităţi şi există venituri foarte mici, sunt probleme legate de, să vă dau numai nişte exemple, compensarea pentru deplasare, cred că diurnă îi spunem noi în civilie, este în acest moment la 20 de lei. Asta ar trebui să crească, ne-am propus s-o creştem la 40 de lei. Trebuie să dăm compensaţiile de chirie, oamenii trebuie să se mute dintr-o localitate în alta, mobilitatea militară înseamnă o continuă pendulare între garnizoane, Aici compensaţiile de chirie sunt rămase în urmă, nu mai sunt cele la care a ajuns piaţa, 300 de lei pentru o chirie este foarte puţin. Vom ajunge ca aceste indemnizaţii să le acordăm cu piaţa imobiliară dintr-o localitate, mai ales la gradele mai mici, tinerii. Tinerii sunt cei care au familii, au copii şi au nevoie de un minim. Ca să iei o chirie în Cluj, în Iaşi, în Bucureşti, ai nevoie de bani care să fie adaptaţi acestui lucru. Sunt şi alte lucruri de care avem nevoie. Creşterea soldei de grad, care a rămas de prin 2009. Sunt şi alte lucruri. Săptămâna viitoare vreau să prezint aceste lucruri. Deocamdată lucrăm la acest proiect”, a spus ministrul Apărării.