Deputatul Oana Marciana Ozmen a anunţat, marţi, că demisionează din USR şi va activa în cadrul grupului parlamentar al PNL.
”Azi am decis să plec din USR şi îi asigur pe colegii mei că i-am reprezentat cu cinste la cel mai înalt nivel. Am demonstrat că se poate face opoziţie constructivă şi am arătat că politica înseamnă echilibru, dialog, respect pentru adversarul politic, iar argumentul trebuie să fie elementul central în susţinerea opiniei politice. Cred cu tărie că putem face politică de calitate în România, în care arta negocierii, diplomaţia sunt atributele politicianului român în calitatea sa de reprezentant al cetăţenilor. Am consolidat relaţiile cu ceilalţi parlamentari indiferent de culoarea politică şi mi-am asumat să fiu un factor de coeziune şi stabilitate. (…) Din păcate, nu pot rămâne într-o construcţie politică fără o strategie şi o viziune de viitor, care se confruntă cu o criză generată de lipsa unui dialog constructiv între conducerea partidului şi membrii săi”, a transmis, pe contul de socializare, Ozmen.