Nu mai puțin de opt cadre universitare, patru profesori, trei conferențiari și un lector, au fost ”trimise la pensie” de conducerea Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu.
Concret, cei rămași fără contract de muncă sunt profesorii Adrian Gorun, Vasile Lupulescu, George Niculescu, Durbăcea-Bolovan Marian, conferențiarii Titu Ionașcu, Titel Enea și Damian Dițescu Damian, la care se adaugă lectorul Vasile Mălăiuș.
“Încetarea activității celor opt cadre didactice a intervenit prin pensionare, fiind îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de lege în ceea ce privește vârsta standard de pensionare de 65 de ani și stagiul minim de cotizare. Conducerea Universităţii îi asigură de toată aprecierea, le mulțumeşte pentru contribuția la formarea generațiilor de studenți, la consolidarea și dezvoltarea instituţiei şi le urează multă sănătate”, au comunicat reprezentanții instituției universitare.
Senatul Universității, condus de Horațiu Gorun, consideră nule deciziile de încetare a contractelor de muncă.