Un bărbat din Țicleni, Gorj, și-a îngreunat singur situația refuzând colaborarea cu polițiștii în vederea stabilirii unei posibile alcoolemii.
”La data de 20 iunie a.c., polițiști din cadrul Poliției Orașului Țicleni, au depistat, în trafic, un bărbat de 46 ani, din orașul Țicleni, în timp ce conducea un autoturism, pe strada Aleea Salcâmilor, din aceeași localitate, iar la solicitarea de a se supune testării cu aparatul etilotest, acesta a refuzat, solicitând să-i fie prelevate mostre biologice de sânge.
Având în vedere aceste aspecte, bărbatul a fost condus de polițiști la Spitalul de Urgență Târgu-Cărbunești, unde, a refuzat să-i fie prelevate probe biologice de sânge.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice”, a transmis IPJ Gorj.
Foto arhivă