Ambiție! Topit de beat, a intrat cu mașina în casa soacrei

Un bănățean în vârstă de 41 de ani a intrat într-un mare bucluc, fiind cercetat pentru conducerea unui autoturism cu permisul de conducere suspendat, conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului, distrugere și violare de domiciliu după ce, sâmbătă seara, a intrat cu mașina, intenționat, în casa soacrei, pe raza localității Remetea Mare.

La data de 2 iulie 2022, în jurul orelor 22:00, polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Timișoara au fost sesizați cu privire la faptul că în localitatea Remetea Mare a avut loc un eveniment rutier.

Ajunși la fața locului, polițiștii au constatat faptul că, un bărbat în vârstă de 41 de ani a condus un autoturism pe DN6 în localitatea Remetea Mare din direcția Lugoj către Timișoara, iar în dreptul imobilului Nr. 132, imobil ce aparține soacrei sale, a intrat intenționat in curtea imobilului cu scopul de a trage un semnal de alarmă, distrugând astfel stâlpul porții de acces, poarta de acces în curtea imobilului, ușa de acces în imobil precum și partea frontală a autoturismului pe care îl conducea.

În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o valoare de 1.22 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar în urma verificării în baza de date a Poliției Romane, s-a constatat faptul că persoana în cauză avea dreptul de a conduce suspendat din data de 12.05.2022 pentru săvârșirea infracțiunii de <<Refuzul de la prelevare de mostre biologice>>

Bărbatul a fost condus la spital în vederea prelevării de mostre biologice.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de <<conducerea unui autoturism cu permisul de conducere suspendat>>, <<conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului>>, <<distrugere>> și <<violare de domiciliu>>”, a transmis IPJ Timiș. 

Bărbatul a fost reținut pentru 24 ore.

 

 

 

Sursă foto: spy news

Articolul precedentCS Universitatea Craiova, victorie în al treilea amical din Austria
Articolul următorDezvăluiri: Peste 10.000 de minori au fost recrutați de Securitate în anii ’80. Profesorii, factor determinant în proces, lipsesc din tablou