FCU Craiova cu fotbalul, Petrolul cu punctele. Croitoru: O atmosferă frumoasă la Târgu Jiu, ne-am simțit ca la noi, la Craiova

FCU Craiova a pierdut în fața echipei Petrolul Ploiești, scor 0-1, meciul susținut vineri seară, pe stadionul „Municipal“ din Târgu Jiu. Partida a contat pentru etapa a VI-a din Superligă.

Golul care a dus cele trei puncte la Ploiești a fost marcat de Jair, cu un șut dintr-o lovitură liberă (’45+2).

A fost un meci în care craiovenii au ratat cât pentru jumătate de campionat, iar oaspeții au încins hora bucuriei la final. Oficialii celor de la FCU au căutat să transmită optimism pentru viitor, însă frustrarea pierderii partidei s-a simțit în declarațiile de după joc.

CROITORU: MOARTEA FOTBALULUI ÎN MAI MULTE ACTE

„Nu pot să-mi găsesc cuvintele după un asemenea meci, o operă: moartea fotbalului în mai multe acte. Singurul vinovat în primul rând sunt eu, pentru că nu am câștigat. O echipă nu a jucat nimic, pleacă de aici cu victorie cu un singur șut pe poartă. Am mai văzut echipe care au ținut-o așa, poate un an de zile, dar al doilea an a fost mai nasol. Bravo lor, au știut pentru ce au venit, nu știu dacă pentru un gol din lovitură liberă, dar ăsta e fotbalul, din punctul meu de vedere fotbalul a pierdut. S-a mai întâmplat și în anii 80, când tot așa, într-o seară, fotbalul a pierdut.

Ei au încercat să facă ceea ce le-am spus, nu este vina lor, se întâmplă în fotbal. Ce să analizezi la asemenea meci, nu ai ce să analizezi. E greu să găsesc un vinovat, nu sunt băieții. O atmosferă frumoasă, ne-am simțit ca la noi, la Craiova, mi-aș fi dorit să încep aici cu dreptul, dar nu avem ce să facem, suntem obligați să mergem la UTA să câștigăm. Suntem o echipă mare, echipă bună, cu multe atuuri ca să câștigăm.

M-aș simți penibil să pot să am o bucurie așa exacerbată după un antrenament. Eu nu le-aș fi dat voie jucătorilor mei. Nu voi câștiga niciodată așa, aș prefera să pierd. Nu am avut timp să învăț din ce au greșit alții, am greșit și eu, dar ne vom învăța lecțiile. Avem un lot complet, lista este completă, dacă vin jucători, vor trebui să plece alții. Am zis să așteptăm, tragem linie în iarnă și vom vedea ceea ce ne lipsește. Ușor, ușor, încep și eu să învăț anumite lucruri. În fotbal e posibil orice”.

 

ADRIAN MITITELU: VREM SĂ FACEM O ECHIPĂ PUTERNICĂ, SĂ TRECEM LA UN NIVEL SUPERIOR

Când am bătut palma cu Croitoru am zis că e singura șansă să facem ceva în fotbal. Altfel, n-avem nicio șansă să trecem la un nivel superior. Vrem să facem o echipă puternică, dacă anul ăsta nu reușim să fim cei mai buni, anii următori vom fi. Vrem să facem fotbal spectacol, căutăm să îmbunătățim lotul și să fie o echipă bună care să joace decent în Europa.

Eu îi înțeleg (n.r. pe cei de la Petrolul), atât pot acum și ca orice echipă care este nou-promovată, au suferit, au pătimit, fiecare se agață de ceea ce poate. Și noi am fost într-o situație de genul ăsta acum 10-15 ani și îi înțeleg, azi le-a ieșit. Noi trebuie să ne gândim ce să facem pe viitor, vom mai întâlni echipe de acest gen. Știam că va fi așa și că dacă nu dăm gol primii ne va fi greu, dar eu sunt mulțumit de joc, de ceea ce au dat jucătorii. Sunt frustrat, sunt dezamăgit pentru că nu concepeam să nu luăm trei puncte astăzi.

Eu sunt foarte mulțumit de Marius Croitoru, sunt convins că anul acesta echipa va juca în play-off și va fi una dintre echipele bune. Orice e posibil, dar asta nu înseamnă că nu vom mai colabora. Până acum, la modul cum se comportă și prin munca lui, pe mine m-a cucerit. Pe mine m-a surprins, e mult mai bun decât mă așteptam.

Nu mai avem ce să aducem, Bauza o să revină dar nu trebuie să depindem de el. Poate că într-adevăr la un meci cum a fost cel de azi poate că el ar fi avut cheia, dar nu putem să facem o tragedie.  Eu sunt de acord ca echipele românești care joacă în cupele europene să fie sprijinite, dar trebuie făcut de când începe campionatul, nu acum, să joc odată și după să stau 3 săptămâni. Noi le sprijinim, dar sunt echipe care riscă să nu mai aibă niciun joc. Vă dați seama că ne gândeam și la situația lor, chiar dacă nu ne convenea. Să fie o chestiune să știm înainte, nu să aflăm de azi pe mâine”. 

Articolul precedentSportivă din Gorj, gata pentru Campionatul Mondial de Lupte pe Plajă
Articolul următorSanitas: Ministerul Sănătăţii nu mai vrea să finanţeze voucherele de vacanţă!